sâmbătă, 12 aprilie 2008

Adevărata faţă a lui Răzvan Murgeanu

Iată cine este Răzvan Murgeanu, viceprimarul general al capitalei şi candidatul PD-L la primăria sectorului 1. Acesta a declarat într-un interviu acordat BBC că în timpul studenţiei a fost forţat să semneze un angajament cu fosta Securitate. Iată cuvintele sale: "Da, mi-au dat şi un nume conspirativ. Nici nu ştiu ce nume conspirativ mi-au dat. Nu, dar vreau să vă spun, ca să-nţelegeţi. N-am dat nici o declaraţie nimănui, niciodată."

Deşi nu a dus la îndeplinire angajamentul din perioada studenţiei, domnul Murgeanu a declarat că l-a înregistrat în biroul său personal din primăria capitalei pe Bogdan Boza, contracandidatul Elenei Băsescu pentru funcţia de secretar general al organizaţiei de tineret a PD-L. În urma presiunilor, acesta din urmă a fost exclus din partid. Decizia s-a luat la organizaţia Sectorului 1. Invitat la Sinteza Zilei, Boza a declarat că se gândeşte să înfiinţeze un nou partid.

Revenind la situaţia partidului care a decis excluderea sa, Boza declara că “ceea ce se întâmplă în PD-L este o exprimare sinceră a filonului ideologic. E vorba de politica pumnului în gură, de cârdăşie, este politica declaraţiilor de susţinere necondiţionată a conducătorului iubit.” Bogdan Boza a intrat în conflict cu şefii partidului după ce a anunţat că doreşte să candideze împotriva Elenei Băsescu la funcţia de secretar general al organizaţiei. El a acuzat că a fost supus la presiuni de liderii PD-L, pentru a se retrage din cursă, în favoarea fiicei preşedintelui.

Deşi acest eveniment s-a petrecut acum ceva timp, el are o însemnătate în prezent. Vă întreb pe dumneavoastră dacă este moral ca o asemenea persoană să candideze la funcţia de primar al sectorului 1.

2 comentarii:

Vlad spunea...

Va dati seama ce instruit a fost cand a semnat angajamentul cu securitatea, de nu a uitat metodele securisto-ceausiste nici dupa aproape 20 de ani de a-ti asculta (inregistra) aproapele, adica propriul coleg de partid, fara ca el sa stie si apoi sa-l santajezi si sa-l dai in gat ? Ce mai camarad (destoinic si constiincios/zelos) a pierdut Securitatea ? Si unde mai pui ca acum s-a instruit (de la mentorul Videanu) si in borduriade si asfaltari oneroase ! Corespunde 100% profilului de primar SANTAJIST SI PROFITOR.Ce ziceti locuitori ai sectorului 1,
NU-L VOTAM PRIMAR LA SECTOR 1 PE RAZVAN MURGEANU!

Anonim spunea...

Domle ce sa zic! Eu vreau un primar pe mine, care sa faca ceva pe cetateni, nu vreau pe chiliman un nimic de om, mugeanu un securist, vice primar, ce campanie fac astia acuma, 4 ani ce au facut ? Unul nou, gata, nu o sa fie bun altul si tot asa.Nu maintereseaza ca sunteti de la psd, eu tin cu becali dar de votat votez psd, ca asa face toata familia!
Succes